Teo Basica- un nou poem: „Prostii”

trist. ca persoanele care nu ma cunosc, vorbesc cel mai frumos despre mine

ca lucrurile care nu-mi plac, imi ies cel mai bine

cuvintele pe care le urasc, ma caracterizeaza cel mai concret.

tridimensional, vreau s-o gasesc pe-a patra

matematic, sa ajung la finalul numerelor,

biologic, sa unesc material vie, cu cea moarta, cu cea divina;

emotional, sa cad din cea mai cumplita deprimare in apogeul fericirii,

vreau sa fiu cureaua de piele, pe care nu trebuie s-o-nchizi, sa-ti tina pantalonii.

sa fiu divinitatea careia nu trebuie sa te-nchini, dar care are grija de tine mereu,

sa ma citit ca pe un clasic, ce aduce mereu ceva nou, sa ma citit – doar sunt un nimeni!

vreau sa fiu calaul care va salveaza, punandu-si propriul cap in ghilotina,

sa fiu zidul atotprezent, care va protejeaza – dar nu va tine prizonieri.

trist. ca tot ce spun acum sunt prostii. si nici eu, nici tu, nici nimeni nu va putea…

ciudat. ca persoanele care nu ma cunosc,

nu vor fi cele care vor arunca cu pietre…

ca lucrurile care nu-mi plac

va vor ajuta cel mai mult

cuvintele pe care le urasc

vor fi singurele care vor ramane.

u11/HfMT 16.11.2009 Hamburg