Omul care cumpăra doar tablouri

Un om avea mania de a cumpăra, ori de câte ori vizita un oraș, un loc străin, îndepărtat, pentru prima oară, tablouri: tablouri copiate după mari maeștri care trecuseră prin acel loc cu mult timp înintea sa și îl priviseră cu un ochi de artist, tablouri de duzină făcute de amatori, acuarele modeste, în culori pastelate, imagini artificiale, cu care își umplea geamantanele și își acoperea pereții casei , de altfel modestă, nemobilată cu mobile de lux sau alte obiecte prețioase.Unii se întorceau din excursii cu obiecte prețioase pe care le revindeau pentru a obține un beneficiu substanțial, alții achizitionau cosmetice, haine de firmă, obiecte electronice și electrocasnice și mai toți făceau o mulțime de fotografii, în care, bineînțeles, ei erau in centrul obiectivului fotografiat.El însă, era atât de dornic să achiziționeze cele mai neobișnuite tablouri încât uneori se rătăcea de grup căutând acele locuri unde negustorii își vindeau pe bani puțini munca sau, dacaă i se părea că un anumit loc merită să fie păstrat în memorie printr-un tablou, își scotea trusa de culori și blocul de desen și în 30 de minute schița un peisaj superior chiar modelului.Uneori pasiunea sa era atât de puternică încât uita să-și păstreze bani de mâncare și dacă n-ar fi fost mesele incluse în prețul excursiei, cu siguranță s-ar fi stins încet-încet de foame sub ochii indiferenți ai vecinilor de scaun.Uneori, pentru a face rost de bani spre a pleca în căutarea altor tablouri, în alte excursii din teritorii exotice, unde nu fusese niciodată, trebuia să vândă din vechile tablouri.Se despărțea cu durere de ele și de toate amintirile sale legate de acel tablou.

Dar cum criza nu iartă pe nimeni, nu-l iertă nici pe Omul cu tablouri și acesta trebuia să găsească o modalitate de a supraviețui așa că începu să vândă doar bucăți din tablouri : o bucata de cer curat de pe vremea excursiilor din adolescență, o pădure deasă și impenetrabilă, al cărei verde crud îl ajutase să treacă peste vremurile de secetă din verile călduroase, orășele liniștite și degajând un aer patrarhal cu oameni pașnici și iubitori, în care visase de atâtea ori că ar putea locui, bucăți de cer senin sau cer învolburat, ploi limpezi de vară scăldând chipuri inocente de copii, tablouri ale unor locuri unde se refugia de multe ori în răstimpul dintre două excursii, când nu își îngăduia luxul de a pleca într-o călătorie adevărată.

Într-o zi, negustorul căruia îi vinduse cele mai multe tablouri, bătu la ușa lui pentru o nouă comandă:se vindeau atît de bine tablourile pe bucăți încât negustorul se îmbogățise de pe urma lor, fără să-i dea Omului cu tablourile procentul cuvenit din câștigurile uriașe.Era așteptat, Omul rămăsese fără nici un ban și era dispus să-și vândă cît mai ieftin ultimele tablouri din casă.Negustorul intră.Casa părea pustie.Omul ieșise poate până jos să-și ia țigări sau cafea?Negustorul se uita în jur curios, vedea pentru prima dată toate tabourile omului, care păreau acum mai mari, mai colorate, mai tentante, de parcă te-ar fi chemat să te pierzi în lumea lor.Negustorul privea cu atenție, gândindu-se ce tablouri să aleagă, cât de ieftin să le cumpere și cât de scump să le vândă.Dar unde era stăpânul tablourilor?Privea cu atenție fiecare tablou.

Dintr-o dată, îl văzu: era acolo, în mijlocul unei grădini al cărei parfum trecea prin ramă și pânză până la el și se răspândea pe scările blocului, invadând tot orașul.În jurul lui erau atâtea plante cu un aer protector iar el, omul de la care cumpărase atâtea tablouri, stătea liniștit pe o bancă, senin și impasibil la așteptarea negustorului aflat de cealaltă parte a ramei, bucurându-se în sfârșit de frumusețile unor tablouri pe care nu le văzuse niciodată în lungile sale călătorii.