De prin gazete adunate….”Oameni la amurg” de Marian Nazat

Articol preluat din: http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/oameni-la-amurg-542990.html

GONIM PRIN VIAŢĂ, IROSINDU-NE ÎN CORVEZI DE PRISOS

Oameni la amurg de Marian Nazat

S-a pornit dintr-odată primăvara şi soarele pripeşte deja, tolănit pe cerul limpede. S-au împestriţat străzile de oameni după iarna asta parcă fără sfârşit. Întâia zi de mai e o explozie de lumină şi soare, într-un Bucureşti surpat de-o indiferenţă instituţionalizată. Stau pe terasa unui local cu oareşce tradiţie şi mă zgâiesc la lumea din vecinătate. La o masă, fiul, trecut de prima tinereţe, şade alături de maică-sa.

Ciocnesc halbele cu bere şi-şi scapără privirile înmuiate de revedere. Cine e fiu sau părinte înţelege ceea ce spun! E acea întâlnire a privirilor, tandră şi dureroasă, şuvoiul acela de iubire unică, imposibil de regăsit altcumva. Îşi povestesc zilele din urmă şi zâmbesc duios, asemenea amiezii atât de generoase.

În poartă se iveşte, abia mişcându-se, un bătrân micşorat la trup. Împinge sforţându-se un cadru metalic şi păşeşte anevoie, sprijinit de fiul şi el tomnatic. Se aşază, în cele din urmă, şi comandă bere. Când paharele îmbrobonate de la răceala lichidului auriu se ating, tatăl şi fiul îşi umezesc ochii. Parcă ar dura o eternitate clipa aia de dragoste ţâşnită din irisurile înrourate.

Uşor, uşor, în restaurant vin şi alţi copii la braţ cu amurgiţii lor părinţi, şi tabloul pare desprins din alt tărâm, nicidecum dâmboviţean. Chiar, v-aţi scos vreodată mama sau tatăl în oraş, la un prânz? Aşa, să le mărturisiţi cât îi iubiţi şi cât o să vă lipsească în moarte? Mă îndoiesc, căci criza de iubire în care a lunecat omenirea ne-a împietrit inimile, ne-a transformat în mecanisme ruginite şi insensibile. Gonim prin viaţă, irosindu-ne în corvezi de prisos. Trăim între impozite şi taxe, înfricoşaţi de spectrul incapacităţii de plată ce ne pândeşte de oriunde şi oricând. Suntem candidaţii propriului faliment şi parcă-i auzim pe portărei bătând în uşa destinului tot mai desperecheat de iubire…

Demult, să fie vreo 10 ani şi mai bine, colindam străzile Capetown-ului împreună cu un prieten. Era sâmbătă, şi pe la miezul zilei am intrat într-un local să ne potolim foamea. Un restaurant cu fason, dar nu extravagant, cu pecetea tradiţiei în alba nobleţe. Cumva exclusivist, dar nu ostentativ. Curând, încăperea s-a umplut cu bătrâni pergamentoşi, mulţi măcinaţi de vârstă, aduşi în cărucioare de majordomii ferchezuiţi şi îmbrăcaţi la patru ace. Femeile acelea atinse de senectute, ca şi bărbaţii, îşi puseseră hainele cele mai noi şi străluceau în atmosfera de aristocraţie pe care o degajau cu tuşe accentuate.

Bătrâneţea nu le ştirbise defel eleganţa purtată cu atâta naturaleţe, în vestimentaţie şi-n gesturi. La fiecare final de săptămână, oamenii aceştia, asupriţi de beteşugurile cu ghiotura, îşi ignorau nevolnicia şi se întâlneau cu amicii supravieţuitori. Îşi petreceau câteva ore în locanta rezervată din timp şi amânau surâzători moartea ce le da târcoale. Ori poate că o sfidau. Ce tablou impresionant, cu făpturi aproape decrepite, dar gătite după datini nobiliare, bucurându-se de pâlpâirea de viaţă rămasă! Deloc capitularzi în faţa morţii, cum se întâmplă la noi, pe plaiurile fatalităţii neclintite. Aici, unde bătrâneţea e o povară care ruşinează, schimonoseşte şi ucide bucuria de a trăi…

În jurul Parlamentului, o droaie de trecători, ieşită din imensa Casă a Ceauşescului. Şi când mă gândesc că destui, în zorii democraţiei de baricadă, urlau ca demenţii şi instigau la demolarea falnicei clădiri… Istoria i-a iertat, iar noi i-am uitat, aşa că azi ne mândrim cu „magaoaia” devenită lăcaş legislativ şi obiectiv turistic. Ziua „Porţilor deschise” i-a trezit pe mulţi din leneveala domestică, îndeosebi pe pensionari, şi i-a ispitit să viziteze sălile în care picotează aleşii neamului.

Sărmanii bunicuţi şi-au pus ţoalele păstrate în odaia mirosind a naftalină şi au luat pieptiş Dealul Arsenalului. Parc-ar urca Golgota, nu altfel îmi par şirurile de bătrâni opintindu-se pe povârnişul cariat. O septuagenară, cu părul coliliu şi palidă în obraji, se opreşte ţinându-se de gardul scorojit. Figura i se strânge într-un rictus de durere.

Murmură nedesluşit din buzele decolorate de osteneală şi priveşte în jos. Se uită cu sfială împrejur şi se descalţă de pantofii prea strâmţi, eliberându-şi picioarele dospite de atâta mers. Încălţările sunt noi, condurii drumului de îngropăciune probabil, cum se obişnuieşte în vatra sufocată de credinţele rurale. Cu pensiile de austeritate naţională, nici o speranţă să-şi primenească garderobele, înţesate de vechiturile adunate cu chiverniseală forţată. Şi nu-i întreabă nimeni de ce li se umflă picioarele sau mâinile, amărâţii! Se târăsc disciplinaţi şi resemnaţi, cerşindu-ne adesea o fărâmă de înţelegere şi de respect.

La firimituri de afecţiune nici nu îndrăznesc să mai spere, de vreme ce societatea i-a exilat brutal, deposedându-i de onoare şi demnitate.”

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Povesti de trezit adultii și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la De prin gazete adunate….”Oameni la amurg” de Marian Nazat

  1. Gina spune:

    Imi place fraza indelung studiata, cat sa cuprinda si atmosfera, si suflet, si meditatie asupra scurgerii vietii.
    Da, altundeva este altfel- batranetea este doar biologica, nu si sufleteasca, iar societatea n-o priveste ca pe o povara.
    Ceva nu ma lasa , cumva, sa ma bucur, insa, de frumusetea textului- imaginea din final .
    Stii de ce? Pentru ca , chiar am vazut ziua aceea. Atunci nu mi-au placut batranii. Isi pierdusera acel aer de bunatate, de intelepciune, de oarecare noblete pe care eu astept s-o vad pe fetele lor.
    Erau ceea ce se spune’ astia sunt romanii…’

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Mie mi-a placut foarte mult articolul, si in general tot ce scrie acest autor care, dupa cate stiu, de profesie este avocat.In general, ii citesc saptamanal articolele.Aici mi-a atrras atentia tema si viziunea lui asupra batranilor, care, spre deosebire de alte tari, sunt priviti in mod…inechitabil as zice.Auzi la stiri despre persoane de abia 50 de ani implicate in nu’s ce probleme formulari de genul:”batranul”, Batrana”, de parca atunci cand ies la pensie ar trebui rapid sa cedeze locul altora mai tineri.Nu mai spun de felul cum sunt privite chiar persoanele de peste 40 de ani aici, in lumea virtuala, desigur, nu pe toate siturile, ci pe anumite situri de literatura, unde am incercat si eu sa postez chestii diverse, cei tineri, adolescenti, sunt incurajati, stimulati, scosi in vizor, varati in ochii cititorilor, pe cand noi ceilalti, suntem doar tolerati, dar contam ca cifra deoarece marim nr membrilor inscrisi pe anumite retele.Daca ne descopera cinava ce am postat, bine, daca nu, umplem si noi paginile internetului cu litere fara ca ele sa ajunga la cititori.
    Cat despre ultima fraza a articolului ales de mine, cred ca se refera la faptul ca, prin pensiile mici si alte obstacole birocratice fata de pensionari, pensionarii sunt umiliti.

    Apreciază

  3. Pingback: REMEMBER – ACTORI ȘI SPECTATORI «

  4. Maria Postu spune:

    Ma bucur ca acest articol ti-a atras atentia.Amurgul va suscita intotdeauna interes, indiferent su b ce forma este tratat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s