De prin gazete adunate…

de-la-pudoare-la-ipocrizie-543645.html

Picasso- Domnisoarele din Avignon

„De la pudoare la ipocrizie”- articol de Tudor Octavian

„În faţa unui tablou înfăţişând cu mult adevăr biologic o femeie goală, oricât de emancipat estetic ar fi bărbatul care contemplă tabloul şi oricât de autorizat s-ar referi el la virtuţile plastice ale imaginii, ceva tot mişcă în masculul din el.

În veacul al XIX-lea, Saloanele europene au fost mai pline ca niciodată cu „Nud”-uri, reprezentate ca atare şi nu în posturi mitologice şi decorative, ca în arta barocă. Puţini artişti însă s-au încumetat ca şi prin titlul gravat pe plăcuţa de aramă de pe ramă să mărturisească pasiunea lor naturală pentru feminitate. M-am amuzat întocmind un inventar al categoriilor de titluri frecvente la Saloanele oficiale de acum un secol din Paris, unde participarea mondială era dublată de o ipocrizie tot atât de mondială.

Un număr de artişti au renunţat la truvaiul imaginativ şi şi-au botezat goliciunile femeieşti simplu, cu numele de generic: „Nud”. Uneori şi cu unele complemente care, deşi nu aduceau nici un spor de interes la privitor, aveau o funcţie prietenoasă: „Nud pe canapea”, „Nud în iarbă”, „Nud pe malul mării”, „Nud în faţa oglinzii”. Cei mai mulţi însă procedau cu ocolişuri. În tablou, tot omul vedea o doamnă mândrindu-se cu bunătăţile trupului ei, dar artistul zicea în titlu c-ar fi vorba de „Meditaţie”. Ca şi cum femeile de asta se dezbracă sub privirile unui bărbat, ca să mediteze la idei înalte.

Când persoana nudă are în mâini o carte, tabloul se cheamă „Lectură”. Nu e ceva care să şocheze, dar dacă un bărbat ar fi zugrăvit pe o pânză gol şi cu o carte deschisă în faţă, situaţia ar fi de tot hazul. În situaţii în care modelul are un corp armonios, dar nu e la prima tinereţe, titlurile capătă marcaje alegorice: „Odihnă”, „Melancolie”, „Visare”, „Fructele verii”, „Lumină de iulie”…

Dacă modelul face pasul de la adolescenţă la domnişorie, pictorii fac şi ei trimiteri, prin titluri, la cele omeneşti ce o aşteaptă pe tânără. Cu un veac în urmă, o lucrare a francezului Greuze reprezentând o copilă cu un ulcior sfărâmat în braţe ducea cu gândul la pierderea virginităţii şi li se părea contemporanilor foarte curajoasă. Curajul pictorilor în titluri s-a oprit însă aici, iar la Saloane nudurile au continuat şi în veacul al XX-lea să poarte tot definiri aiuritoare, cum ar fi: „Aşteptare”, „Odihnă”, „Pe gânduri”, „Cochetărie”, „Fantezii”, „Sofaua roşie”, „Perdeaua verde”, „Covorul albastru”.

De parcă atunci când au înainte un tablou cu o midinetă lungită provocator pe o sofa, bărbaţii la sofa şi la culoarea perdelei se uită, nu la pântecul şi la sânii împricinatei.”