Am bucuria de a anunța apariția volumului meu de versuri în traducere franceză, Les enfants de la fler de Chardon, la cunoscuta editură Constellations. cartea poate fi găsită aici:
Miercuri, 15 decembrie 2021 a avut loc premierea celor patru laureati distinsi cu premii pentru volumele publicate in 2020. Juriul a fost compus din Horia Gârbea, Presedintele Filialei, Bogdan Ghiu, Daniel Banulescu si Vasile Poenaru.
Volumul meu Borne aparut la editura Școala Ardeleană, Cluj, a primit premiul ”Mariana Marin” pentru Cartea Anului.
Au mai fost acordate urmatoarele premii:
Premiul OPERA OMNIA pe anul 2020 doamnei Passionaria Stoicescu
Premiul „Ioan Flora” pentru Cartea Anului 2020 domnului Petre Ioan Crețu
pentru volumul Recviem pentru o roată bolnavă mintal, Editura Neuma.
Premiul „Cristian Popescu” pentru Cartea de debut a Anului 2020 doamnei Iulia Nicolau pentru volumul Metamorfoze și câteva păreri, Coresi Publishing House.
Vienes en las cartas de los no escritas, flotando en el agua en busqueda de ruletas seguras o de aquellas que se ganaron fortunas y arruinaron palacios tu bata escondiendo antes trucos baratos ondea como una bandera vencida,
y las manos que te buscan tropiezan en las sombras y en los nombres de quienes te deseaban y no tuvieron el privilegio de poseer tu alma porqué fuera yo la elegida,
Hice acrobacias en el frágil puente entre el sí y el no me derrumbé ante los ojos de los espectadores, no evité la hoja de tu cuchillo
cuando en el último espectáculo no diste en el blanco, y nadé con los delfines al atardecer recibiendo con el azúcar prometido una gota de veneno.
Vienes de los cuadros con los que soñaban los pintores arruinados en Moulin Rouge tengo las manos manchadas de todos los colores que deslizán por tu rostro cansado en la mañana, estoy esperando la sentencia por el delito de no haber podido venderte a cambio de una copa de vino y de una cama caliente,
por el delito de haberte crucificado en un naipe imprimido una sola vez y con el cual juego cada noche apostando todo nuestro pasado común y este futuro que estoy vendiendo en dosis pequeñas a los jugadores cuyo tiempo se acabó.
Quelqu’un me dicte les mots qui je suivis chaque matin comme je suivis d’autres points cardinaux que j’ai inventés, quand j’ouvre les yeux, un livre ou une fenêtre, m’apprend de ne pas m’assoir sur un seuil fragile et pourtant, je le fait avec une innocence tragique chaque fois et je me laisse balayée avec le pelle par quelqu’un soigneux sans savoir si la femme tellement décomposée et recomposée jour par jour c’est la même avec celle que vous voyez passant impénétrable avec son sac en ayant au travail ou glissant dans les cascades des mots, risquant de ne pas pouvoir y évader jamais, se cachant dans son silence comme dans un fauteuil de dernière génération, sans des arques, des oreilles ou des couleurs imprimées, c’est seulement l’idée d’un fauteuil où je me repose, comme une femme dans les souvenirs de l’homme qui l’aime, je tourne parfois la tête pour le regarder, pour lui remercier lui, il me dit un mot que je n’ai pas demandé mais dont j’ai absolument besoin…
4 februarie 2024…Ar fi putut trece ca o zi ca oricare alta, dar în această zi s-a întâmplat un eveniment de o mare intensitate emoțională pe care il voi trece în panoplia sufletului meu ca fiind unul dintre cele mai importante: am avut bucuria de a participa la sărbătorirea unui an de la înființarea Asociației Balgarski izvori din comuna Izvoarele, județul Teleorman, loc în care m-am născut și mi-am petrecut fără întrerupere primii 14 ani de viață și toate vacanțele din anii de liceu și de facultate.
Nu am rupt niciodată legătura cu oamenii de acolo, cu familia mea, părinții, rudele, dar niciodată nu am simțit această legătură crescând în intensitate ca ieri.
După un drum relaxat București-Izvoarele, ajungem la restaurantul Edma de la intrarea în comună unde nenumăratele autoturisme parcate, oamenii adunați în fața localului, ne anunță că suntem în preajma unui eveniment deosebit. Observ cu plăcere tinerii în costume populare bulgărești și românești și disting acordurile unor sunete ale unor melodii folclorice . Suntem primiți cu pâine și sare de copii de la școala din localitate dar si din Alexandria, copii ai căror părinți cu origini bulgare, deși locuiesc in Alexandria, participă cu drag la evenimentele Asociației Balgarski izvori. In interior ne-a impresionat buna dispoziție și antrenul. Sărbătorirea zilei Asociației a debutat cu slujba religioasă de la biserica Sf. Nicolaie din comună condusă de unul dintre cei doi preoți ai comunei, Părintele Netcu Valentin și Părinții Kiril Sinev preotul bisericii bulgare din București și Părintele Mihail, preot la biserica din Șumenți, Bulgaria.La frumoasa și emoționanta liturghie a cântat și corul bisericii din Izvoarele împreună cu preoteasa Kalina din Bulgaria.
Programul activităților de la restaurantul Edma , pe care îl primisem cu câteva zile mai înainte de la Președintele asociației, Dl Mihai Lecu și secretara Asociației dra Bianca Vasile, ne anunță activități culturale deosebite și prezența unor invitați de prestigiu: Dl Deputat Gheorghe Nacov, reprezentantul etniei bulgare din România, Atașatul Cultural al Bulgariei în România, reprezentanți ai altor etnii bulgare din România , precum și reprezentanți ai unor asociații de prietenie româno-bulgare din Bulgaria, și bineînțeles, membri și simpatizanți ai asociației din localitatea Izvoarele.
În deschidere, au luat cuvântul dl Deputat pentru etnia bulgară în România, Gheorghe Nacov, apoi atașatul cultural și reprezentanții celorlalte grupuri etnice bulgare din România. Am fost impresionată de faptul că invitații au vorbit atât în limba română cât și în limba bulgară, cunoscută de toți participanții, chiar dacă limba de predare în școală este limba română. Cu această ocazie , țin să apreciez o inițiativă lăudabilă a asociației nou-înființate de a dezvolta în Izvoarele cursuri săptămânale de învățare a limbii și civilizației bulgare literare, pentru copii și nu numai. Am avut bucuria de a fi și eu invitată să spun câteva cuvinte despre activitatea mea litear-artistică, despre modul în care se reflectă în creația mea locul în care am trăit, oamenii pe care i-am cunoscut și evenimentele la care am luat parte. Moderatorii au citit invitaților o asemenea proză legată de trecut, ”Fără credință” publicată aici:https://liternautica.com/fara-credinta/
Programul artistic a fost divers și bine organizat și pregătit, ceea ce dovedește respect pentru invitați, pentru colaboratori și mai ales pentru cultura și tradițiile bulgare pe care această asociație le promovează .
Dintre numeroasele evenimente care ne-au impresionat în mod deosebit, au fost participarea bărbaților la o demonstrație a tradiției Trifon Zarezanul (care a fost sărbătorit în toată comuna pe 1 februarie) , prezentarea unor obiceiuri de către fetele costumate în costume tradișțioanel, Lazărița, Atelierul de Martenitza, Drăgaica, Sandak, concurs de degustare de vinuri, Sladkata banitza.
Numeroase interprete, tinere și eleve ale școlii din localitate dar și din partea invitaților, au interpretat cântece populare în limba bulgară, din repertoriul unor vedete din Bulgaria dar și cântece cunoscute din folclorul românesc, momente foarte gustate de public care s-a prins în horă alături de dansatoarele profesioniste din Ansamblul de dansuri al Asociației.
Diversele activități au continuat în ritm alert până seara târziu, contribuind la stabilirea ți cimentarea unor rlații de prietenie dintre membri asociației gazdă și invitați. S-au deschis inimi și sticle cu vinul prieteniei, s-au stabilit proiecte pentru viitor, s-au legat prietenii noi și s-au refăcut vechi prietenii. Am fost extrem de emoționată să-mi revăd vechi colegi de serviciu de la școala din Izvoarele, locul unde mi-am început activitatea didactică cu ani în urmă. Totul a fost dominat de emoție, de bucurie, de nostalgie.
În mod sigur voi reveni și la alte activități ale asociației și mai ales, voi continua să rămân în legătură cu această latură a personalității mele, pe care, prinsă în vârtejul istovitor al luptei pentru supraviețuire, am neglijat-o: legătura cu trecutul, cu locurile și oamenii care m-au marcat în devenirea mea prin viață. Pentru că Asociația Bîrlgșarski izvori, nu este doar o asociație, este mult mai mult, este o punte dinspre trecut către prezent și viitor, o legătură către fondul nostru uman, sensibil și receptiv care chiar dacă se deschide spre viitor, nu uită să-și conserve, să-și iubească, să-și facă cunoscute tradițiile, trecutul ,inestimabilele valori spirituale pe care le-am moștenit și care nu trebuie să dispară niciodată.
De undeva de la o masă îndepărtată, m-am auzit strigată:
-Sunteti doamna de la sala de sport?
Mă striga o femeie vag cunoscută.A!Era una din bătrânele de la sala de sport.Cu mișcari obosite și cu teamă se apropia de aparatele sofisticate de gimnastică și executa într-un ritm teribil de lent cele minimum cincisprezece mișcari cuvenite și recomandate, apoi trecea la alt aparat, în același ritm enervant încât mă miram, după ce trecea pe la toate cele opt aparate, că se scurseseră doar 45 de minute.Aveam vaga banuială că exista o complicitate între proprietarii stațiunii și proprietarii timpului deoarece simțeam că aici el se scurgea foarte încet.Începea să-mi fie teamă despre ce aveam să descopăr la epuizarea celor șapte zile de tratament pe care le plătisem printr-o agenție descoperită pe internet, un preț convenabil, credeam eu, pentru ceea ce mi se garantase: liniște, eliberare de griji și stress, deconectare de la tot ceea ce presupune suferință și durere, ce mai, un soi de Nirvana a secolului XXI.Femeia care mă strigase avea trăsăturile căzute, chipul ridat, mișcările filmate parcă cu încetinitorul și vocea domoală și obosită.Desigur, avea nevoie de un tratament aici, mi-am spus în sinea mea.
-Doamna de la kinetoterapăie, a încurcat fișele. Mi-a dat-o mie pe a dvs și dvs, probabil , pe a mea.Vă rog să-mi înapoiați fișa !
M-am îndreptat spre masa femeii care se pregătea să ia cina împreună cu un bărbat la fel de epuizat și de terminat ca și ea.Mi-am recuperat fișa, apoi după ce am comandat chleneriței ceva ușor pentru cină, m-am repezit până în cameră și am luat fișa aruncată pe pat.Într-adevăr, nu era fișa mea.Era un nume străin și o vârstă de care mă mai despărțeau vreo 15 ani.Femeia avea 65 de ani dar părea de 70.Wou!Oare așa voi arăta și eu duă 15 ani????Obosită, cu pielea ridată, cu haine de la second hand, cu părul rar și albit pe jumătate, cu dinți lipsă, ce perspectivă, bătrânețea!
Priveam sala restaurantului pe care o văzusem și în vremuri mai bune, chiar la Revelionul trecut, în urmă cu mai bine de o lună, și nu știu ce se întâmplase cu ea. Perdelele erau șifonate și îngălbenite, fețele de masă, de un alb cenușiu, farfuriile, pătate, iar dinspre bucătărie venea un miros de ars și de fum de parcă nimeni nu ar mai fi știut cum se prepară un grătar sau cum se servește o cină de calitate.Ceea ce mă uimea era mai ales faptul că deasupra meselor plutea un fum și o lumină stranie venită de la lustrele demodate cu lumină intermitentă, astfel încât nu puteai avea o perspectivă clară asupra sălii și asupra mesenilor.Când se auzeau doar râsetele copiilor, nepoții bunicilor veniți aici la tratament, când se vedeau doar chipurile bunicilor, încremenite ca într-un grup statuar al lui Rodin al vârstei a treia.
Vineri seara, ora 19,30
Nu știu cât a durat cina mai ales că mâncarea și băutura nu aveau nici un gust.Era abia, după ceasul din perete pe care îl suspectam de impostură, abia ora 19,30 deși aveam senzația că am stat mai mult în sala de mese.Cele două piscine erau deschise până la ora 23.M-am hotărât să fac o baie și să-mi alung starea de tristețe pe care mi-o dăduse cina în restaurantul hotelului, de altfel, singurul unde îmi era permis să servesc mesele, numai dacă nu cumva doream să mă mut la alt restaurant și să plătesc din nou costul meselor, ceea ce nu se potrivea cu bugetul meu redus.
Mi-am luat costumul de baie care avea meritul de a-mi masca cât de puțin măcar formele ce cândva puteau fi numite voluptuoase, acum fiind, cel mult, fanate și lascive, amintind vag de promisiunile de plăcere pe care le făcuseră cu mulți ani în urmă, acum nemaivaând plăcerea să descopăr privirile bărbaților îndreptându-se cu jind spre mine, ca în alte vremuri, și am coborât în viteză cele două etaje îndreptându-mă spre piscină, care bănuiam eu, ar fi trebuit să nu fie prea aglomerată într-o vineri seara. O serie de turiști tocmai se încheiase și se aflau acum în drum spre localitățile de baștină sau spre morgile spitalelor sau, în cel mai bun caz, spre unitățile de primiri urgențe, știut fiind faptul că drumurile țării noastre contribuiau cu spor la reducerea populației planetei, dând astfel o mână de ajutor la salvarea ei, a locuitorilor ei, mai puțin a speciei umane.Am plătit biletul unei intrări la piscină doamnei de la recepție care era extrem de obosită și era în stare să-mi elibereze bilet și fără să plătesc, ca și cum piscinele aveau nevoie de un cât mai mare număr de clienți în această seara de vineri, spre a-și justifica existența.
Sălile uriașe ale stațiunii erau pustii de parcă ar fi fost abandonate în preajma unui cataclism anunțat.Priveam ușile acum închise ale diferitelor camere de tratament unde dimineața era o vânzoleală permanentă din cauza pacienților dornici să beneficieze de procedurile renumite care te puteau schimba atât fizic cât și psihic, minune care se producea pe nesimțite, fără ca tu să fii conștient de transformarea produsă, spuneau pliantele de pe internet care recomandau sejurul aici.Medicii erau acum departe de stațiune, participând la simpozioane sau regenerându-se mult mai simplu alături de familiile lor, a căror existență doar o bănuiam pentru că nimic din ceea ce ar fi putut distrage atenția și concentararea medicilor și asistenților nu trebuia amintit în timpul sesiunilor de tratament.Unele uși erau de lemn și sub ele se vedea o dâră de lumină ca și cum dincolo ,c neva s-ar fi pregătit pentru ziua de luni, deja departe.Altele aveau uși transparente dincolo de care era întuneric deplin și nu se auzea nici un sunet.Toate ușile acum închise nu mă intrigau, cu excepția uneia pe care nu o văzusem niciodată deschisă:cea pe care cineva scrisese oferind și câteva numere de telefon:Cabinet de cosmetică clasică și geriatrică pe care voiam neaparat să-l vizitez, eventual, să mă programez la câteva ședințe.Din păcate, nu răspundea nimeni la telefoanele oferite pe ușă și ori decâte ori ciocăneam, deși înauntru se ghiceau mișăcări, nu răspundea nimeni.Trebuia mereu să mă plimb de la un cabinet la altul căci îmi fuseseră recomandate o groază de proceduri, și nu aveam timp să verific, așa cum mi-aș fi dorit, dacă această ușă se deschidea sau nu vreodată.Și acum ca de obicei, ușa era închisă și nu se zărea nici o dâră de lumină sub dunga ușii.Am lăsat biletul plasatoarei aflate în fața piscinei și am coborât scările în fugă , sperând să-mi iau revanșa pentru cina ratată de la restaurant.
Vineri seara, ora 20.
Speranța mea că voi face o baie liniștită și apoi mă voi întoarce în cameră bucurându-mă de o seară de vineri obișnuită cu o lectură bună și un ceai cald, s-a risipit de îndată ce m-am apropiat de piscina acoperită a stațiunii.Am trecut și de a treia angajată a stațiunii care trebuia să-mi permită intrarea și apoi după dușul obligatoriu, pe care mulți pacienți ai stațiunii îl ocoleau, probabil pentru că din cauza vârstei nu aveau destulă energie să manevreze aparatura de la duș sau pur și simplu uitau ce poți să faci cu un duș, și în sfârșit am ajuns lângă piscină.Mai bine zis, acolo unde știam din celelalte zile când veneam diminața la piscină, că ar trebui să se afle piscina.Am fost șocată de vocile și de strigătele care veneau din piscină.Nu puteam însă zări cui aparțineau pentru că totul era înfășurat într-un abur puternic și nu deosebeam pe cei aflați pe mal sau în interior.Se auzeau mai ales râsete de copii, de la câteva luni la 10-11 ani și vocile unor persoane în vârstă, de la 50 la peste 70 de ani.Am intrat în apa la o temperatură acceptabilă inhalând mirosul de sulf și aburii care se spunea că ne făceau bine, temându-mă totuși să nu deranjez cuplurile de bătrâni și nepoți gălăgioși aflați în vacanță.După câteva minute de zbenguială când am evitat cu greu să nu inoportunez jocurile copiilor sau exercițiile de gimnastică lentă ale bunicilor lor, am reușit cu greu să avansez spre partea stângă a piscinei spre a beneficia de minicascadele care tocmai se declanșaseră sau de a rămâne câteva minute în baia de bule care de asemenea se declanșa doar la interval de 20 de minute, ceea ce crea mare vânzoleală și aglomerație în piscină încât mă temeam că s-ar putea produce și accidente, strigătele și zgomotele asurzitoare ale cascadelor, acoperind eventualele strigăte de ajutor ale bătrânilor sau ale copiilor.De altfel, nici salvamarii care ne examinau de pe margine, nu-mi inspirau prea multă încredere și nu doream să le testez instructajul și talentul de înotători.Unii purtau ochelari cu multe dioptrii, alții se sprijineau de un baston iar alții pur și simplu erau nedeplasabili, supraveghind securitatea piscinei din căruciorul cu rotile.Mă țineam de una din barele de inox de la margine ale piscinei, piscina fiind destul de adâncă iar eu nu știu să înot, în timp ce mă lăsam în voia cascadelor de apă, închizând ochii de plăcere, dar ținându-mă bine pe picioare deoarece atât din stânga cât și din dreapta alți pacienți, copii sau vârstnici se atingeau de mine dorind să-mi ocupe locul.Deschideam din cand în când ochii, îmi răsuceam spatele spre a beneficia de valul de apă sulfuroasă și îmi observam colegii și colegele de piscină.Femeile, cu fiecare picătură de apă care se scurgea pe pielea lor, îmbătrâneau sub ochii mei iar mișcările celor care înotau erau tot mai grele ca și cum ar fi înotat printr-o apă de plumb.Copiii care își aruncau mingi lovind de multe ori pe cei aflați în apă nu erau admonestați de parcă oricum ar fi fost inutil să protestezi. Incapabili să se apere, copiii se micșorau iar mingile deveneau prea mari, prea grele pentru ei și cereau celor de pe mal mingi mai ușoare.Cei de pe mal, se odihneau la mesele pe care nu le vedeai dimineața sorbind din pahare de bere servite de chelnerițe aparținând și ele unei generații uitate, cărora costumele de chelnerițe le erau uzate, prea scurte sau prea largi, lăsând să se vadă picioarele pline de varice, umflate de reumatism iar fețele ridate se ițeau jalnic de sub faldurile nepotrivite, pătând fețele lor cândva frumoasae.Dar se pare că nimănui nu-i păsa de aceste aspecte, își vedeau liniștiți de bere, de sucuri, de mingile din apă sau de plăcerea de a te pierde în aburii întunecoși ai piscinei.Se pare că nimănui nu-i păsa când după 2 ore de stat în piscină copiii de 10 ani ajungeau la vârsta de 5 ani iar bunicii lor, îmbătrâneau vizibil, așa că de la vârsta de 50 ajungeau rapid la 60 iar dacă nu aveau prezența de spirit să plece mai repede, salvamarii trebuiau să cheme serviciile de la morgă spre a-i înapoia familiilor.Mă gândeam chiar la înapoiere să reclam la protecția consumatorului lucrurile stranii care se întâmplau în această stațiune și mi-am propus, un pic speriată, să ies mai repede din piscină.Trecuse aproape o oră de când eram în apă și mă ântrebam dacă eram și eu afectată de acele efecte așa-zis benefice ale acesteia.
Vineri seara, ora 21.
Era timpul să părăsesc piscina și poate și stațiunea.Aceste lucruri se întâmplau oare și îm celelalte zile ale timpului petrecut în stațiune, sau doar vineri seara?
Se întâmplau în fiecare săptămână sau doar în această zi?Li se întâmplau tuturor celor care intrau în piscină sau doar femeilor, bărbaților și copiilor aflați la o anumită vârstă?Care era vârsta periculoasă, interzisă de a intra în Piscină?Mă frământau o mulțime de întrebări și nu știam dacă e mai bine să încerc să le rezolv stând ”la mal”, departe de piscină, sau aici, în staține, evitând să intru în apa acesteia deoarece riscam să nu mai pot ieși niciodată de acolo.Am intrat în duș și am petrecut mai mult timp ca de obicei, manevrând toate butoanele și sperând să anihilez efectul devastator al timpului petrecut în piscină,după cum bănuiam, deoarece nu erau nicăieri oglinzi spre a putea verifica acest lucru, asupra mea. Am părăsit în sfârșit subsolul unde se afla piscina și am urcat spre parter unde se aflau sălile de treatament, atât de familiare dar acum, în lumina ștearsă a neoanelor slabe, având ceva straniu și înspăimântător.De data asta, de sub ușile diverselor cabinete, nu se zărea nici o lumină, ceea ce însemna că medicii și asistentele își terminaseră misiunea și se pregăteau pentru ziua de luni care era încă departe și pe care nu se știa câți dintre noi aveau s-o mai întâmpine.Mi-a atras atenția totuși o singură dâră de lumină, cu tât mai intensă, cu cât în jur întunericul era mai profund.Lumina aceea se zărea de sub o oșă care nu mi se deschisese niciodată și pe care eram foarte dornică s-o deschid.Era ușa de la Cabinetul de cosmetică geriatrică și clasică.Speram, știam că aici voi găsi răspunsurile la întrebările care mă chinuiau.M-am apropiat și nu știu de ce, o forță ostilă mă împiedica să merg atât de repede pe cât doream sau poate nu era decât emoția.M-am oprit un pic zicându-mi că dacă ar ști că vreau să intru, poate s-ar ascunde ca de atâtea alte dăți și nu mi-ar deschide ușa.Am stat câteva minute.Va crede ca am plecat, da, da, o voi păcăli de data asta!Am bătut cu putere și zgomotul în ușa de lemn a reverberat în sălile goale ale stațiunii ca sunetul unui instrument într-o sală de concerte goală.O voce plină, fermă, autoritară dar nu înspăimântătoare, mi-a răspuns:
Murakami-Kafka pe malul marii, Editura Polirom, 2006
IN CAUTAREA PIETREI DE INTRARE SPRE SENSURILE CARTII
L-am descoperit pe acest talentat autor japonez odata cu “Padurea norvegiana” si de atunci nu ma mai pot desprinde de sub vraja sa care ma invaluie definitiv tot mai mult cu fiecare carte pe care i-o citesc.Cartea pe care tocmai am terminat-o mi se pare cea mai profunda creatie a sa dintre cele citite de mine: gasesti aici si dragoste, si singuratate, prietenie, indoiala, mister si realism, vraja si seductie incifrate in simboluri pe care nici dupa lectura cartii nu poti afirma categoric ca le-ai descifrat definitiv. Sau orice cititor isi poate descoperi aici propriile sale simboluri care pot fi diferite de intentiile autorului sau ale altor cititori.
Cele doua planuri narative se deruleaza paralel, in doua locuri diferite dar se apropie din ce in ce mai mult pana cand se suprapun. Fidel modelului sau Scott Fitzgerald, dupa cum marturiseste in Padurea norvegiana, Murakami apeleaza din nou la naratiunea la persoana I a adolescentului care, fugind de acasa de la tatal sau(unicul sau parinte), si-a adaugat la numele de famile Tamura, Kafka. In destinul sau se impletesc motive mitice modernizate, readuse intr-o Japonie a secolului XXI dar cu atat mai interesante si tratate original. Matur, indraznet, curios, Kafka Tamura descopera lumea si se autodescopera chiar daca va trebui sa implineasca blestemul tatalui sau, ca in tragedia antica, de a face dragoste cu mama sa si cu sora sa, cu a doua, in vis, refacand, pe coordonate moderne, mitul lui Oedip.Asemanarea cu personajul antic nu se opreste aici, el suspectandu-se si de uciderea tatalui sau, vanatorul de pisici, lucru straniu, pe care insa nu si-l aminteste .Pe parcursul romanului mai apar si alte indicii care conduc catre aceasta reactualizare a mitului antic in decorul straniu, ca in picturile lui Dali, din romanul lui Murakami. La inceput evadarea sa pare o simpla revolta adolescentina fara sorti de izbanda, dar cand locul in care se adaposteste este o biblioteca si cand persoanele care “lucreaza ” aici sunt fiecare din ele incarcate de mister si suferinte, propriul destin al tanarului de cincisprezece ani capata consistenta si se impleteste cu ale celorlalti. Directoarea bibliotecii ascunde o poveste de iubire tragica si un trecut enigmatic anticipat de inteligentasi incredibila maturitate a adolescentului Kafka,dar completat apoi cu propriile ei dezvaluiri: ea intalnise perechea ideala de care vorbea Platon, cu care refacea intregul originar dar pe care o pierduse datorita absurdului existential, ceea ce-i marcase definitiv viata facand-o sa se rateze ca femeie. Ca personaj, nu mi se pare foarte diferita de alte personaje feminine ale lui Murakami, asemanarea cea mai puternica putandu-se stabili cu Sumire, din romanul “Iubita mea Sputnik” pe care deasemenea o poveste stranie de iubire o marcheaza definitiv, facand-o inapta sa se mai deschida altor posibile povesti de iubire..Si totusi ea, conform unor rememorari si asociatii bizare pe care le face tanarul Kafka, pare a fi mama lui Kafka iar acesta, locuind in camera in care pe vremuri locuise tanarul iubit al d-nei Saeki, se indragosteste de d-na Saeki ,adolescenta de odinioara, care il viziteaza noaptea si de fapt face dragoste nu cu fantoma d-nei Saeki ci chiar cu femeia despre care presupune ca ar putea fi mama sa.
Al doilea plan narativ cuprinde, narata la persoana a III a povestea lui Nakata, un om ciudat, considerat de colectivitate handicapat, de aceea traieste doar din ajutor social, nu stie sa scrie dar ascunde o putere interioara necunoscuta celor din jur dar care ,dupa cum spune tanarul Hoshino, devenit din pura intamplare, ucenic al lui Nakata,un fel de Sancho Panza al acestuia, cum remarca foarte inspirat un alt comentator al acestei carti, are in el puterea de a deveni maestru, lucru imposibil oamenilor comuni. Fara sa merg prea departe cu comparatiile, as vedea aici o revenire a unor idei ce vin tocmai din romanul rus, din Dostoievski (de altfel , lasati-ma sa va soptesc si asta, unul dintre autorii mei preferati), si anume, existenta cuplurilor, victime-calai, stapani si slugi, ucenici si maestri .Motivul pentru care Nakata nu are trecut si se simte gol pe dinauntru este experienta stranie traita in copilarie in timpul celui de-al doilea razboi mondial in padure, experienta in urma careia Nakata a stat in coma 2 saptamani iar cand s-a trezit nu a mai avut nici amintiri nici memorie. Redand aceasta experienta, autorul adauga romanului sau o alta categorie a fantasticului care il apropie de SF, sugerandu-ni-se ca grupul de copii din care facuse parte si Nakata cu aproximativ 50 de ani in urma, cu invatatoarea lor ar fi fost subiectii unei experiente desfasurate de calatorii unei nave spatiale necunoscute. Una din putinele minusuri ale cartii ar fi abandonarea acestui fir si inlocuirea acestuia cu alte tipuri de fantastic: miraculosul mitic si magic, straniul utilizand intr-o mixtura adesea derutanta pentru un cititor neinnitiat in acest gen de lectura teme majore ale literaturii fantastice ca visul, obsesia absolutului, intamplarile ciudate si inexplicabile pe care incercarea de a le transpune in registrul plauzibilului si rationalului este sortita esecului.Si totusi Nakata este un instrument al destinului care implinind anumite lucruri pentru ca asa trebuie, devine cu fiecare experienta pe care o parcurge, mai intelept, dovedind ca de fapt nu este vid in interior si ca necunoasterea scrisului si a cititului este compensata de alte facultati, superioare..Si el fuge, evadeaza, dincasa, din orasul in care a locuit toata viata, la fel ca si tanarul Kafka dar fuge pentru ca, banuieste l-a ucis pe tatal lui Kafka din motive obscure.
In drumurile lor paralele, cei doi nu stiu nimic unul de altul dar catre sfarsitul cartii, drumurile se apropie , asa cum era de asteptat de catre un cititor care nu are rabdare si doreste sa anticipeze sfarsitul cartii, asa cum, va spun tot in soapta, fac eu,Ceea ce cauta Nakata cu ardoare,ascunzandu-se de politie, ghidat de tanarul sofer Hoshino, care abia acum parea ca si-a gasit un rost vietii sale, se apropiue de deznodamant. Nakata ajunge chiar in biblioteca in care se adapostise tanarul Kafka, cautat si el de politie, tot in legatura cu moartea tatalui sau.Importanta este misiunea si chiar daca Nakata nu o poate realiza, cel care ii supravietuise, a preluat de la acesta dorinta si puterea de a o indeplini, ceea ce si face, totul invaluit in aceeasi atmosfera misterioasa si incitanta.
Pe langa derularea intamplarilor intr-un mod care te tine captiv ore intregi (credeti-ma, in cu totul alt mod decat m-au tinut captiva miile de pagini din romanul Stieg Larsson, Millenium) pendularea dintre real si fantastic si incarcatura de simboluri, reprezinta o alta reusita a cartii. Granitele dintre real si fantastic sunt deseori estompate, limitele temporale si fizice dispar iar eroii calatoresc cu usurinta prin timp fara sa sesizeze riscurile la care se expun.Insistenta cu care apare in romanele lui Murakami motivul padurii misterioase care te vrajeste si in care te poti pierde definitiv mi-a amintit de nuvela lui Mircea eliade “Nopti la Serampore”.
Am fost impresionata de simbolurile muzicale din toate cartile lui Murakami. Si in “Padurea norvegiana” si aici, (un alt indiciu despre aproopierea dintre kafka si Oedip, )un text muzical foarte valoros, devine pretext pentru apropierea personajelor, pentru facilitatea autocunoasterii, pentru usurinta comunicarii si a revelarii unor aspecte despre sine nestiute pana la impactul decisiv al Muzicii asupra personalitatii celui care o descopera si se descopera pe sine altfel decat se stia, mai uman, mai sensibil, mai profund asa cum se intampla aici cu soferul Hoshino, in contact cu muzica lui Beethoven si Haydn.
Dupa lectura cartii nu numai personajele descopera despre sine lucruri pe care nu le banuiau ci si cititorul atent, ramane impresionat de complexitatea launtrica pe care o ascunde si de modalitatile si imprejurarile in care se poate revela.
Nu in ultimul rand, titlul cartii inspirat de o pictura a iubitului d-nei Saeki la varsta la care se afla actualul erou tanarul Kafka, este extrem de bine sustinut prin scenele care se leaga si se desfasoara in camera biblitecii in care locuise cu peste 30 de ani in urma acest iubit al d-nei Saeki, camera ce tainuise si iubirea lor.
M-au impresionat versurile cantecului compus de d-na Saeki intitulat chiar “Kafka pe malul marii< cantec in care si-a transpus intensa dar , fara sa anticipeze, scurta poveste de dragoste.Refrenul cantecului sustine inca o data, daca mai era nevoie, apropierea pe care am facut-o dintre Kafka si Oedip, cel care a dezlegat intrebarile Sfinxului.
“Cand esti la marginea lumii
Eu sunt intr-un crater stins.
Iar in umbra usii
Sunt cuvinte ce si-au pierdut slovele.
Luna-si arunca razele peste o soparla adormita
Pestisori cad din cer.
Dincolo de fereastra
Sunt soldati cu suflete incremenite.
Refren:
Kafka sta pe un scaun pe malul marii,
Cu gandul la pendulul ce misca lumea.
Cand cercul inimii se inchide,
Umbra nemiscata a Sfinxului
Se preschimba in cutit
Si iti strapunge visul.
Degetele fetei inecate
Cauta piatra de intrare.
Ridicandu-si poalele vasmantului albastru
Il priveste pe Kafka pe malul marii.”
Intr-adevar, , fiecare lucru are o piatra de intrare pe care o tot cautam o viata intreaga.Aceasta carte ascunde prea multe intrari ca sa poti crede ca ai gasit-o pe cea buna.Va las pe voi sa va cautati propria intrare in ea.
Intr-adevar, , fiecare lucru are o piatra de intrare pe care o tot cautam o viata intreaga.Aceasta carte ascunde prea multe intrari ca sa poti crede ca ai gasit-o pe cea buna.Va las pe voi sa va cautati propria intrare in ea.
Ati ras impreuna, ati plans, ati vibrat in fata acelorasi vitrine,v-ati refugiat in aceleasi tablouri, ati ascultat aceleasi simfonii tu, cantate la metrou, el, intr-o sala de spectacole….Ati visat si ati sters apoi visele cu buretele, ati cladit castele de nisip, v-ati vandut vize pentru fericire promitandu-va castele in Spania si ati traversat clandestin toate granitele imposibilului fara sa va pese daca veti fi sau nu prinsi a doua zi si inchisi in cele mai indeparte carcere ale memoriei cuiva…Ati facut proiecte comune dar ati construit doua intrari, ati impartit acelasi pat dar v-ati invelit cu cosmaruri diferite, ati baut aceeasi cafea dar tu credeai ca beti in cesti din portelan de Sèvres, el – din pahare de unica folosinta…
Si nu au mai ramas decat niste nume care nu iti spun nimic...Ai vrea sa le stergi, sa le lovesti in silaba cea mai dureroasa, sa te dezintoxici de…
Moto:”Daca vrei sa fii iubita cu adevarat de cineva in viata, ia-ti un caine sau o pasare de curte.”
(Din sfaturile unei vechi prietene)
Ei sunt batrani de cand ii stiu.Nu stiu ce le-a imbatranit mai intai: vocea, hainele, rasul pe buze aratand dintii lipsa, zambetul had, intrebarile aparent amabile, in realitate dornici sa-ti smulga o marturisire involuntara, un secret rusinos pe care sa-l molfaie intre gingii cu ceilalti batrani cateva saptamani pana cand tu sau alt vecin imprudent le va oferi alta informatie buna de ros pana la maduva.In propria ta casa te simti sechestrata de privirile lor,care te urmaresc ca si cum un reporter de la o emisiune de cancan ar dori sa-ti monitorizeze fiecare moment in care te mistui in casa ta care demult nu mai e a ta ca si cum, intr-o emisiune bigbrothers de proportii uriase, intreg universul ar fi cu ochii…
Ati ras impreuna, ati plans, ati vibrat in fata acelorasi vitrine,v-ati refugiat in aceleasi tablouri, ati ascultat aceleasi simfonii tu, cantate la metrou, el, intr-o sala de spectacole….Ati visat si ati sters apoi visele cu buretele, ati cladit castele de nisip, v-ati vandut vize pentru fericire promitandu-va castele in Spania si ati traversat clandestin toate granitele imposibilului fara sa va pese daca veti fi sau nu prinsi a doua zi si inchisi in cele mai indeparte carcere ale memoriei cuiva…Ati facut proiecte comune dar ati construit doua intrari, ati impartit acelasi pat dar v-ati invelit cu cosmaruri diferite, ati baut aceeasi cafea dar tu credeai ca beti in cesti din portelan de Sèvres, el – din pahare de unica folosinta…
Poezie si proza online- WordPress Page 