Greutatea de a te opri in fata unei usi

Greutatea de a te opri in fata unei usi, a propriei tale usi, de a citi numele tau pe o tablita, lipit de usa, propria ta usa, numele tau, propriul tau nume, de a-ti sterge picioarele de presul din fata usii, de a scoate cheia, care, culmea, chiar se potriveste, de a deschide usa, fara sa bati, fara sa suni, fara sa simti ca deranjezi pe cineva…E cineva acasa?????

Da…intotdeauna este, va fi cineva: chiar daca  e goala casa, lucrurile sunt vraiste pe canapele, pe masuta sunt resturi de scrum, cioburile unor farfurii si cesti din care iti placea sa bei cafea, si pahare de cristal din care bei alcool cu prietenii, si o telecomanda, si un mouse pe jos, si miros de tigari in aer, si partiturile Angelicai si praful de pe pian, si teancul de carti necitite, si ziarele rasfoite, si sertarele ravasite de un hot care gresise secolul si cheia,  si un iz de…sex, (ah! o petrecere la care nu ai luat parte, ocupat cum esti cu contabilizarea emotiilor universului), si tot ce credeai ca ai pierdut pe veci si nu vei regasi nicodata, e aici…E atata lume aici…te astepta cineva? Nu stii: sunt toti, si Ludi, si Cicios, si Madam Cornelia, si Rita si Casa de lut in care v-ati petrecut toti , fericiti ca ati scapat cu viata, Noaptea Cutremurului…Nu conteaza anul.Si  Bymos, si Chris, si GlobTrotter, si Horia Patrascu si Ganditor de Hamangia .si Impresii scoase la mezat si Biblioteca de poezie, si Myramira si atatea  labirinturi ascunse intr-o simpla camera… Casa nu va fi niciodata goala iar cheia, cheia ta, dar stii deja asta, poate deschide cele mai inaccesibile usi. Nu crezi? Atunci cum de citesti acum , aici aceste randuri?

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în intrebari esentiale și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Greutatea de a te opri in fata unei usi

  1. Dan spune:

    Fiind un GlobeTrotter (la propriu), am ajuns, de tot atatea ori cate destinatii am numarat, de fiecare data in fata unor usi: unele intredeschise, altele bine blindate, unele familiar de prietenoase, altele dusmanoase de-a dreptul, din lemn masiv sau din otel anti-grenada. De fiecare data, cu cheie ori cu cartela, am reusit sa trec dincolo de prag si – culmea – sa ma simt acasa oriunde.

    Iar apropo de Globe-trotter.ro, usa e intotdeauna descuiata (oricum, exista o cheie de rezerva sub pres), iar cafeaua e mereu aburinda.

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Asta e de admirat…adaptabilitatea…pentru mine conteaza enorm decorul si forta de sugestie pe care o degaja fiecare amanunt de acolo, chiar si ‘praful”trebuie sa-mi spune o poveste iar sticla ferestrei trebuie sa pastreze amintirea ochilor care au trecut dincolo de ea.Multumesc de invitatie.

    Apreciază

  3. Am citit cu drag aceste rânduri şi ţin să îţi mulţumesc şi pentru că m-ai plasat pe o listă atât de selectă. Nu ştiu dacă merit. Îmi imaginez blogul ca o casă, iar cheia este tot timpul la vedere, asta în cazul în care uşa nu rămâne descuiată. Cine doreşte, poate intra, iar speranţa mea cotidiană este că se vor simţi bine… Uşile inaccesibile nu există. Găsim întotdeauna o modalitate de a le deschide…

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Bucuria gazdelor este pe masura celei a oaspetilor.

    Apreciază

  5. bernardnoghiu spune:

    Dar (continuând pe linia posturilor de mai sus), fiecare casă îţi arată ceva ce nu se vede, îţi spune ceva ce nu se aude, îţi povesteşte ceva ce s-a uitat. Şi reţine ceva de la tine ce nu te-ai gândit că poate marca. E acel lucru ce rămâne mereu în afara controlulului conştient, dar care face acel spaţiu familiar, deşi cei care au ajuns acolo, sunt, de cele mai multe ori străini unii altora, dar, pentru că au ajuns, încep acel proces de familiaritate, de autocomunicare. Şi poate de aceea stăruim să fim acolo pentru că ne regăsim şi îi găsim pe alţii, fără ca măcar să ştim ceva despre ei, dar prezenţa este evidentă şi ne confortează – iar o astfel de casa, pentru mine, este comunicarea.

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Ati imbogatit semnificatiile textului meu.Intr-adevar,o casa spune enorm despre locuitorii ei: culoarea peretilor, stilul decorurilor, marimea ferestrelor, amprentele de pe clanta usii, urmele de degete pe cartile de pe masa…As fi putut scrie la infinit despre acest subiect , e foarte generos, poate il voi relua, (asa speram mereu ca putem relua o clipa, o emotie, o stare a unie zile, dar, vai, nu avem nicodata timp sa revenim…)M-am oprit insa temandu-ma sa nu devin plictisitoare. Nu-mi plac casele cu aer de muzeu;unde cartile sunt neatinse de ani, decat de carpa de praf a menajerei, unde prezenta umana e insesizabila fiind inlocuita cu aceea a unor umbre, unde te temi sa vorbesti tare ca sa nu deranjezi stramosii din arborele genealogic, unde cartile formeaza biblioteci nu oameni.Desigur, o casa virtuala e mai usor de accesat, de vizitat si incearca si ea, cu modestele ei puteri sa se faca locuibila…Desi, dupa parerea mea, uneori, nu e decat un surogat al singuratatii…

    Apreciază

  7. Nu ma pot abtine sa nu redau din memorie un pasaj dintr-o carte uitata !

    ,, La poarta Destinului dinaintea careia sta un paznic, vine un om simplu, care insa este oprit sa intre IN CLIPA ACEIA.
    Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri, dar toate parlamentarile nu-i folosesc la nimic.
    Iar cand viata omului e aproape de sfarsit, intr-un ultim moment de luciditate il aude pe paznic vorbindu-i :
    – Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine. Acum o incui si plec ! ”

    Acum eu ce sa zic, s-or mai fi schimbat vremurile !
    Multumesc pentru acel ”de-al casei” Nu ma pot abtine sa nu redau din memorie un pasaj dintr-o carte uitata !

    ,, La poarta Destinului dinaintea careia sta un paznic, vine un om simplu, care insa este oprit sa intre IN CLIPA ACEIA.
    Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri, dar toate parlamentarile nu-i folosesc la nimic.
    Iar cand viata omului e aproape de sfarsit, intr-un ultim moment de luciditate il aude pe paznic vorbindu-i :
    – Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine. Acum o incui si plec ! ”

    Acum eu ce sa zic, s-or mai fi schimbat vremurile !
    Multumesc pentru acel ”de-al casei” 😀

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Se poate si asa…nu poti alege usa, pentru ca te temi, esti nehotarat, poti rata alegerea, ideea e ca nu intotdeauna e bine ca o usa sa ti se deschida.Uneori, se zice, daca o usa ti se tranteste in nas, ti se deschid altele.Asa o fi?Nu stiu la care sens al ‘usii”m-am gandit:cel benefic sau cel malefic.In orice caz eu nu stima de aceasta frumoasa poveste dar am vazut o scurta piesa de teatru la Green hours , un teatru mai nonconformist si avea, aproape la fel, metafora usii care se deschide o data si definitiv.Se numea Sectorul S si merita vazuta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s